Кишинёв во Второй Мировой Войне. Воспоминания и документы.

Факты, воспоминания о всех войнах, затронувших город, восстания, воинские части и др.

Модератор: rimty

Аватара пользователя
corax
Администратор
Администратор
Сообщения: 13119
Зарегистрирован: 07 мар 2008, 11:55
Откуда: Кишиневъ

Кишинёв во Второй Мировой Войне. Воспоминания и документы.

Сообщение corax » 24 мар 2008, 14:10

On July 18, 1941, the Romanian troops captured in their successful advance the capital of Bessarabia which was consumed by fire, with its foundations shaking, dynamited by the retreating Red Army.

Colonel D. Tudosie, Assistant Chief of the Major Staff of the Fourth Corps, is named Military Commander of Chisinau and its surroundings which he reached on July 19 with a reduced staff of support and security.

The city reflected in its totality the living tragedy. Smoldering ruins and scattered corpses of people and animals everywhere, robbing bands of tramps and ravens of disasters, deserters and armed elements, from the communist army, who ruled the peripheries, as well as a total paralysis of any living activity.

The establishment of order and security was the chief concern, aimed at returning normal living conditions as well as achieving the needed tranquility behind the fighting troops at the front. With all the efforts that were made, the turbulent elements continued their activities by means of signals of light and arms fire during the night and peripheral disorders




The approximate situation of the real estate within the Municipality of Chisinau which became the property of the State was:


* 1,906 buildings in liveable condition
* 359 " destroyed
* 70 " in a bad condition

In these buildings there were:


* 6,523 liveable apartments
* 323 uninhabitable apartments


http://www2.aud.ucla.edu/aroni/kishinev/frame.html
SAMUEL ARONI
Memories of The Holocaust: Kishinev (Chisinau) 1941-1944

Аватара пользователя
corax
Администратор
Администратор
Сообщения: 13119
Зарегистрирован: 07 мар 2008, 11:55
Откуда: Кишиневъ

Re: Фотографии и заметки о Кишинёве периода Второй Мировой

Сообщение corax » 24 мар 2008, 14:21

В эту же ночь мы въезжали в Кишинев по Оргеевскому шоссе мимо бывшего конзавода, потом — вверх по Павловской улице. Редкие выстрелы издалека, явно в нашу сторону, не отвлекали меня от моих мыслей — ужас, сожаление, надежды, искорки радости...

Город был мертв! Угрюмо шумела сорванная с крыш домов и свисавшая вниз по стенам жесть. В районе Ильинского базара — дикая пустыня, заваленная кучами щебня, остатками стен. Город оказался среди самых
пострадавших во Второй мировой войне — после Сталинграда, Варшавы, Дрездена. Его разрушали дважды: в конце июля 1941-го, когда основные силы Красной армии оставили Кишинев, румынская артиллерия начала его обстрел с Гидигичских высот. Тогда-то и появились спецгруппы советских саперов, начавшие осуществлять "гениальные" указания Всезнайки — они сожгли и разрушили всю центральную часть, самые красивые районы города. Вдоль Александровской—Ленина улиц уничтожались жилые дома, служебные здания, школы, дворцы, предприятия, склады. Лишь в хрущевских разоблачениях "о культе личности" было поверхностно признано, что "имярек Культ", пожалуй, переборщил, дав указания все уничтожать на пути врага. После "воздействия Культа" (читай Джугашвили-Сталина) от Кишинева остались лишь древняя часть его и верхний район особняков. Через пару лет разрушение города было завершено в двадцатых числах августа 1944-го.

Немцы ввели в Кишинев на передышку две танковые дивизии СС, шедшие на подмогу румынам к орге-евскому участку фронта. Их расположили на Ильинском, на Старом базарах и прилегающих улицах. Союзникам, как видно, сообщили об этом. Рано утром, когда немцы строились для дальнейшего продвижения, налетела американская группа в шестнадцать "летающих крепостей". Это была одна из "челночных" бомбардировок конца войны. В течение одного часа была снесена с лица земли вся старая часть города, между улицами Павловской, Кацыковской, Минковской, Харлампиевской, конечно, вместе со всеми танками, машинами и эсэсовцами. В этот день немцы потеряли сотни новейших танков, бронетранспортеров и тысячи солдат и офицеров. Таким образом, в начале прорыва в Кишиневско-Ясской операции (23—24 августа 1944 года) Румыно-немецкие войска были лишены поддержки кишиневской группы СС. Об этом факте вряд ли вы что-нибудь найдете в советской историографии Отечественной войны. Не станут же они признавать военные заслуги союзников! Только это ли они замалчивают?! В центре разрушений, на Екатериновской улице, чудом уцелели старинные памятники молдавского феодального государства — церковь Святого Стефана и напротив нее бывший дом турецкого губернатора. Советы снесли их в 50-е годы. Советы не любят вещественные доказательства, перед которыми лопаются пузыри их лженаучно-исторических выдумок, призванных доказать недоказуемое, например, что "Бессарабия всегда, мол, принадлежала России".

Одинокая бабка Данилюк, жившая на Павловской улице, на краю Ильинского базара, осталась целой и невредимой со своим домиком. Домик одиноко стоял среди груды развалин, где мы ее обнаружили, когда рыскали по развалинам "в поисках населения".

Я летал со специальными заданиями в Бухарест, колесил по Румынии, Венгрии, Австрии. Был занят днем и ночью, но каждый раз возвращался на свою базу в Кишиневе. У меня даже была комната на Кузнечной улице, недалеко от развалин бывшей радиостанции, построенной румынами в 1936 году. Моя гимназия с замечательным парком вокруг здания теперь зияла черными пустыми оконными проемами. Два высоченных тополя с двух сторон парадного входа были вырублены. Ох и щемило сердце кишиневца! Во главе группы из трех человек я разыскивал уцелевших. На Болгарской улице нас внезапно обстреляли: улица была перекрыта каменной стеной с амбразурами, о существовании этой стены мы ничего не знали! Как видно, румыны еще пытались воевать на юге города, не представляя себе размаха Кишиневско-Ясской катастрофы, положившей конец антонесковской Румынии... Мы, лежа, ответили огнем по амбразурам, но потом никого там не обнаружили — как видно, несколько заядлых вояк ушли через православное кладбище на юг.

"Главный дом" находился в верхней части города. Весь Кишинев в довоенное время выглядел типичным российским одноэтажным городом. Всего четыре дома составляли исключение из этого правила — "Дом Баба-
лата" на Александровской, где помещалась лаборатория доктора Якира, брата казненного командарма Ионы Якира, "Дом Рубинштейна" на Пушкинской, угол Фонтанной, дом в конце Киевской улицы и Эпархиальный дом, там, где теперь "Белый дом" с памятником Ленина. В описываемый период Кишинев выглядел еще провинциальней.

http://belolibrary.imwerden.de/books/me ... m_jews.htm

Аватара пользователя
corax
Администратор
Администратор
Сообщения: 13119
Зарегистрирован: 07 мар 2008, 11:55
Откуда: Кишиневъ

Re: Фотографии и заметки о Кишинёве периода Второй Мировой

Сообщение corax » 24 мар 2008, 14:32

http://www.youtube.com/watch?v=N3q-p1bMA0Q

About This Video From Die Deutsche Wochenschau No. 712. April 26, 1944. Refugees in Bessarabia flee the oncoming Soviet army. German engineers blow up factories and supply trains haul away military stores. A German armoured column of Sturmgeschutz and Tiger tanks engages the enemy at long distance. German assault troops and paratroopers recapture a Soviet-held village.

возможно в эти кадры и Кишинёв тех времён попал.

Аватара пользователя
corax
Администратор
Администратор
Сообщения: 13119
Зарегистрирован: 07 мар 2008, 11:55
Откуда: Кишиневъ

Re: Фотографии и заметки о Кишинёве периода Второй Мировой

Сообщение corax » 24 мар 2008, 14:32

"по свидетельству военных корреспондентов «Правды» и «Известий», посетивших Кишинев уже 26-27 августа 1944 г., «Кишинев был разрушен так, как ни один виденный нами до сих пор город Советского Союза»"

http://www.baza.md/engine/print.php?new ... ews_page=1

Аватара пользователя
corax
Администратор
Администратор
Сообщения: 13119
Зарегистрирован: 07 мар 2008, 11:55
Откуда: Кишиневъ

Re: Фотографии и заметки о Кишинёве периода Второй Мировой

Сообщение corax » 24 мар 2008, 14:33

отрывок из письма Дмитрия Кедрина жене.
из Кишинёва, 1945 год, возможно чуть позже.

"«Здравствуй, родная!.. Кишинев удивительно красив: это – город особняков, тонущих в зелени. Правда, наполовину он разрушен немцами, которые сейчас довольно лениво отстраивают его. Каждое утро сотни пленных в деревянных башмаках
идут мимо наших окон на работу... Устроили нас очень хорошо, кормят и поят отлично...
От бессарабского вина вульгарно опьянеть невозможно, оно только бодрит. По утрам в
окрестных церквях и монастырях звонят колокола... Вот бы вам побывать здесь: как тут
хорошо, тепло, тихо – душа отдыхает». "

http://www.geocities.com/SoHo/Village/4 ... s_kda.html

Аватара пользователя
corax
Администратор
Администратор
Сообщения: 13119
Зарегистрирован: 07 мар 2008, 11:55
Откуда: Кишиневъ

Re: Фотографии и заметки о Кишинёве периода Второй Мировой

Сообщение corax » 24 мар 2008, 14:38

http://www.youtube.com/watch?v=cXWP9GKa_7s
ещё фрагменты кинохроники.
"Eliberarea Basarabiei"
Кишинёв точно присутствует. однако, где снимались некоторые кадры - трудно понять. Потому как кроме Кишинёва - там есть и кадры из Тирасполя.
Непонятно откуда сшибают топором звезду.
И непонятно откуда вид на кадрах с развевающимся триколором.
Если с кафедрального собора (вроде как похоже) - то что это за памятник в сквере недалеко от него?

Аватара пользователя
corax
Администратор
Администратор
Сообщения: 13119
Зарегистрирован: 07 мар 2008, 11:55
Откуда: Кишиневъ

Re: Фотографии и заметки о Кишинёве периода Второй Мировой

Сообщение corax » 17 апр 2008, 17:05

Воспоминания о авиационном шоу в Кишинёве 1943 года

INTAMPLARI UITATE DIN VREMURI DE RESTRISTE:
CHISINAU - MITING AVIATIC - 1943

Vitalie DragutanPerioada, despre care este vorba, nu era deloc usoara. Pe frontul de Est dupa caderea la inceputul anului a Stalingradului, incepusera retragerile strategice. Ploiestiul suferise pe 1 august marele bombardament "Valul Nimicitor", al aviatiei americane, soldat insa cu un esec fata de amploarea lui. Si in aceasta atmosfera pe la sfarsitul lui august 1943, intr-o zi la inceputul saptamanii, deasupra Chisinaului a inceput sa bazaie cu incapatanare un biplan, imprastiind roiuri de fluturasi. Acest fapt s-a repetat si in zilele urmatoare, anuntandu-se astfel ca duminica pe la pranz, la aeroportul din Chisinau va avea loc un mare miting aviatic, la care vor participa aparate civile dar si militare, pilotate de aviatori vestiti.

Sosind si dumineca am vrut sa ma duc singur (implinisem doar de curand 16 ani), dar tatal meu desi nu era pasionat de aviatie, a insistat sa ma insoteasca, stabilind sa plecam cu mult mai devreme decat era necesar.

Mijloace de transport pana la aeroport nu erau. Un tramvai domol ne-a purtat pe un drum sinuos, prin cartiere distruse de razboi si nerefacute inca, pana aproape de halta Vistericeni si dupa ce am traversat linia ferata, tata a hotarat sa ne abatem la stanga spre o biserica cladita pe o coasta de deal si inconjurata de un cimitir cu multe cruci din marmura. Acolo, la cimitir, m-a dus la doua morminte. Atunci am inteles de ce ne-am abatut din drum: erau mormintele lui Alecu Russo, cel care in elanul altor vremuri si nazuinti, stihuise „Cantarea Romaniei" , si a lui Alexandru Donici, contemporan cu el si unul din marii nostri fabulisti. Ne-am inchinat, ne-am recules, tatal spunandu-mi sa nu uit de aceste morminte. Dupa aceia ne-am indreptat, impreuna cu alta lume, suind pe deal, spre aeroport. Acesta era situat pe culmea dealului Rascani, intr-o zona relativ pustie pe atunci, cu cateva case razletite printre livezi pe marginea sa. Pe aeroport, contrar asteptarilor, lume foarte multa, vanzatori ambulanti de inghetata, limonada, zaharicale si bineinteles nelipsitele seminte de rasarita(floarea soarelui).

Un cordon de ostasi, paralel cu axul pistei inierbate, limita accesul publicului atat spre ea cat si spre platforma pe care erau parcate avioanele. Langa ele un hagar cu o maneca de vant pe jumatate umflata arata un timp linistit.

Abia sosit, toata atentia mi-a fost atrasa de catre avioane. Cu greu mi-am facut loc pana m-am apropiat de marginea cordonului, ca sa pot privi in voie: pasarile maiestre care ma atrageau ca o chemare neinteleasa, dar foarte puternica. Ma speriau in urma celor indurate in 1941 la Iasi la inceputul razboiului, cand orasul a fost bombardat de nenumarate ori de bolsevici.

Tatal, mama si, undeva (intre cei mici si multi) copilul Vitalie... intr-un Chisineu inca fericit (1939)Dar ma si atrageau prin miracolul zborului buchisit intr-o carte a vremii"Avionul" aparuta in 1942, dar si din revistele Aripi Romanesti si Der Adler, in care se relatau ispravile de pe front ale aviatorilor. Asta a fost insa mai tarziu, avioanele m-au atras inca din copilarie, pe la inceputul anilor treizeci, cand le-am vazut prima data zburand. Apoi la sfarsitul acelui deceniu un unchi de-al meu a fost mutat cu serviciul la halta numita pe atunci Rotbav, astazi Aurel Vlaicu. Acolo i-a cunoscut familia Maistorasului, parintii, pe fratele Ion, pe sora lui Valeria, una din primele femei care a zburat. In ceasurile de tihna unchiul a stat de vorba cu ei afland multe intamplari inedite din viata acelui minunat fiu al poporului nostru. Mai mult, in halta Aurel Vlaicu avusese angajati lucratori, la intretinerea liniei, fostii flacai tovarasi de-ai lui Vlaicu care pe vremuri il ajutasera la trasul planorului atunci cand acesta facea primele incercari de zbor. Apoi din 1941 la Biblioteca Municipala in Chisinau am gasit Albumul Vlaicu, editat in 1920 la Orastie in memoria acestuia, precum si cele trei volume ale lui Victor Ion Popa. „Maistorasul Aurel Ucenicul lui Dumnezeu", care impreuna cu cele aflate de la unchi ma legau tot mai mult de dorul de zbor. Asa ca aflandu-ma la aeroport, traiam parca in vis, atent la tot ce se intampla.

Dupa un scurt cuvant introductiv, ni se anunta ca in mod cu totul exceptional vor fi prezentate cateva avioane militare.

Pentru inceput bimotorul de la bombardament usor si recunoastere indepartata, achizitionat la inceputul razboiului in Anglia, Bristol Blenheim. Motoarele sunt pornite si dupa incercarea la cale, decoleaza evoluand deasupra aerodromului la joasa inaltime, facand cateva „opturi" pline de eleganta in fata publicului plin de admiratie. Dupa aceasta luand inaltime indreptandu-se spre Est, pleaca spre front leganand din planuri in ovatiile celor prezenti.
Decoleaza apoi trei avioane IAR 39, care evolueaza in formatie, batraneste parca, starnind entuziasmul publicului. Este un avion iubit atat de soldati, dar si de populatie, fiindca aici in Basarabia a participat la desrobirea pamantului strabun, platind cu numeroase jertfe. Dupa vreo 10 minute de evolutii, in care timp au trecut in diverse formatii simuland atacuri la sol, s-au regrupat si luand inaltime au disparut si ele spre rasarit.

I.A.R.Dupa o scurta pauza in sfarsit decoleaza in zgomot tunator de motor IAR-ul 80, urmarit cu sufletul la gura de privitori. Ce nu ne-a mai fost dat sa vedem atunci ? La inceput au fost cateva treceri la firul ierbii cu motorul in plin de ni se parea ca se sparg timpanele, apoi lupinguri, urmate de tonouri, viraje rasturnate de trecere in atac cu degajari in sandela si alte evolutii spectaculoase.

Programul s-a incheiat cu doua ture de vrie dupa care avionul a aterizat in aclamatiile celor prezenti. Cordoanele de ordine ale soldatilor abia reuseau sa stapaneasca multimea entuziasmata. In contextul situatiei de pe front prezenta avioanelor militare la miting nu era intamplatoare. Era o incercare de ridicare a moralului populatiei, care mai mult ca in oricare alta parte din tara suferise si se gandea cu neliniste la ceea ce o astepta. Apoi a urmat o pauza, oarecum binevenita, ca sa ne mai tragem sufletul, dupa atata agitatie. Dar pauza se prelungea. Asa cum fusese anuntat, ar fi urmat sa evolueze intr-un program de acrobatie, vestitul pilot Max Manolescu. Max insa lipsea la apel. Ar fi trebuit sa soseasca cu un avion de la Bucuresti, dar nici un semn. Publicul a inceput sa devina nerabdator. Timpul trecea si au inceput sa se auda vociferari si comentarii „binevoitoare", la adresa organizatorilor. Pana la urma ca sa se potoleasca lumea, dupa aproape trei sferturi de ora, s-a hotarat ca sa se continue programul cu demonstratia finala: lansarile cu parasuta.

Au fost pornite doua Klem-uri 25, de culoare verzuie inchis si dupa ce si-au incalzit motoarele, au decolat impreuna avand parasutistii in posturile din fata. Incetul cu incetul, rotindu-se deasupra aerodromului luau inaltime. Publicul, rasucindu-si capetele dupa ele, s-a linistit. Si iata dupa ce au ajuns in inaltul cerului, de se vedeau ca doua pasarele, unul dintre avioane parca s-a oprit. Motorul redus abia se mai auzea. Pe aerodrom se facea tacere de se auzea musca. Apoi din primul avion se desprinse un punctisor, care a inceput sa cada, crescand in ochii nostri parasutistul aparand cu bratele flexate, cu picioarele indoite. Si venea, venea marindu-se tot mai mult. Lumea a inghetat. In tacerea care se lasa a inceput sa se auda parca suieratul vantului caderii. Apoi aparu un norisor de praf, se auzi un pocnet surd si cupola parasutei se desfacu umflandu-se. Publicul rasufla usurat. Nu trecu mult timp si parasutistul atinse cu bine pamantul in fata publicului care nu mai prididea cu ovatiile si aplauzele. Atunci a sarit si cel de-al doilea parasutist, deschizand aproape imediat umbrele, coborand in leganari si rotiri gratioase; In timpul acesta Klem-urile coborau in spirale line cu sensuri inverse.

KlemmSoarele incepuse sa coboare spre apus, iar lumea din nou sa se agite. Unii mai nerabdatori se pregateau de plecare. Si atunci cand totul parea terminat, peste zgomotul de fond al publicului a inceput sa se auda un bazait usor de motor si un punct a aparut in partea de sud-vest a cerului. Lumea a inceput sa se agite si sa strige: Vine, vinee….

Curand un avion rosu cu aripile frante usor in dreptul trenului de aterizare, a inceput sa creasca, apropiindu-se de public si dupa o trecere deasupra aerodromului, ateriza scurt facand cateva glisade. Era un Klem 35.

Din avion a coborat Max Manolescu, a deschis capota compartimentului de bagaje, din care a scos o desaga plina cu stiuleti de porumb, numai buni de copt, discutand in vremea aceasta cu autoritatile aerodromului. Toti eram curiosi in acest timp sa aflam ce se intamplase.

Intre timp se facea alimentarea avionului si totodata o revizie a motorului. Abia mai tarziu am aflat ce se petrecuse: dupa ce a survolat orasul Bolgrad, motorul a inceput sa dea rateuri. Banuind ca este vorba de o impuritate, a incercat ca prin reprize succesive sa rezolve problema. Rateurile insa s-au accentuat , astfel ca in dreptul comunei Cimislia, a trebuit pana la urma sa aterizeze pe o miriste langa un lan de porumb, unde a vazut si cativa tarani. Toate bune insa dupa aterizare, s-a trezit cu taranii amenintandu-l cu furcile ca sa ridice mainile in sus. Intre timp s-a strans mai multa lume si cativa premilitari din aceia care faceau paza pe campuri contra parasutistilor spioni ce nu de putine ori erau lansati noaptea. Pana la urma lucrurile s-au lamurit. Max Manolescu a decapotat motorul si a mesterit la carburator. Apoi oamenii l-au ajutat sa intoarca avionul, unul dintre ei mai istet a „tras" la elice ajutandu-l sa porneasca motorul. Inainte insa de a se fi urcat in carlinga cati va tarani i-au adus in dar o desaga plina cu stiuleti zicandu-i ca dupa tot necazul, nu se facea sa plece neomenit. Si asa in fluturarile de maini si de palarii a decolat si a sosit spre apus la Chisinau, spre bucuria noastra a celor ce-l asteptau.

BlenhiemDupa ce avionul a fost alimentat si revizuit si motorul incercat la cale ceea ce a urmat a fost o pagina antologica a maiestriei de zbor a lui Max Manolescu. Cine nu l-a vazut zburand cu greu isi poate inchipui farmecul si neverosimilitatea acelor evolutii. Constient fiind de nerabdarea oamenilor, asul s-a hotarat sa nu ramana cu nimic dator. Astfel inca de pe cand rula, ca sa decoleze, motorul a inceput sa tuseasca, iar avionul s-a inclinat cand pe o aripa cand pe alta, cosind parca iarba cu varful planurilor. Un val de neliniste a strabatut multimea: iar s-a defectat!? Numai sa nu se accidenteze, Doamne! Dar taras grapis avionul decola dansand, pentru ca apoi printr-un semi-luping sa revina in zbor pe spate, prin fata multimii, cu deriva aproape atingand firul ierbii. Eram in razboi iar in acele timpuri nu aparusera inca actualele reglementari privind securitatea zborului, dar mai presus de toate era Max Manolescu.

Zburand asa pana la capatul aerodromul, unde dupa un viraj larg, pe spate, revenind apoi in zbor normal la vreo 20 de metri, dar intr-un fel de balet, facand glisade pe o parte si pe cealalta, pierzand din inaltime pana atingea campul ca sa inceapa din nou dansul pana la celalalt capat al sirului de oameni cu rasuflarea taiata. Motorul era „spritat" in reprize succesive, creand impresia ca este aproape de calare, pentru ca apoi aparatul sa se ridice din nou. Era ceva ireal in dansul acesta in trei dimensiuni, ceva ce parea atat de natural si totodata nefiresc, prin arabescurile pe care le descria. Avionul avea o viteza relativ mica fata de cele de astazi, asa ca intreaga evolutie putea fi urmarita cu toata precizia, fapt care contribuia si mai mult la aspectul fantastic al evolutiilor. Apoi s-a succedat intreaga gama de inalta acrobatie. O jumatate de ora a durat acel recital de spectacol aerian. Copiii remasesera cu acadelele in mana si cu gura deschisa, oamenii isi roteau capetele urmarind avionul si scoteau cate un oftat, cand se incheia o figura aplaudand in final. Comentarii sau discutii nu se mai auzeau pe aerodromul stapanit numai de zumzetul motorului pe tonalitati variate in functie de natura evolutiilor. Si apoi la sfarsit, cu elicea calata aparatul ateriza gratios in fata oficialitatilor. Atunci izbucnira ovatiile si aplauzele. Soarele cobora spre orizont. Lumea se imbulzea sa-l felicite pe aviator. Cordoanele de ordine cautau acum sa protejeze aparatul firav realizat din placaj si panza. Max Manolescu cobori din aparat departandu-se de el si fiind apoi luat in sus pe brate. Apoi incetul cu incetul euforia se domoli, lumea amintindu-si de furtuna necrutatoare care se apropia dinspre rasarit.

In primavara urmatoare multi, foarte multi au pornit pe drumul pribegiilor, unii spre apus altii spre rasarit. Cei mai in varsta n-au mai apucat rasturnarile de la sfarsitul de veac. Am revazut dealul Rascanilor si nu numai in septembrie 1990. Totul se schimbase. Pe locul fostului aerodrom se inalta un intreg cartier. Tot ce ramasese era bisericuta cu cimitirul de pe coasta dealului unde odihnesc uitati printre altii un scriitor si un fabulist. Dar oare chiar uitati?

Ing. Dragutan Vitalie

http://www.virtualarad.com/orizont_avia ... icol_5.htm

Аватара пользователя
corax
Администратор
Администратор
Сообщения: 13119
Зарегистрирован: 07 мар 2008, 11:55
Откуда: Кишиневъ

Re: Фотографии и заметки о Кишинёве периода Второй Мировой

Сообщение corax » 18 апр 2008, 13:43

Oraşul din amintire…

Ziua de 22 iunie 1941 aduce peste Chşinău nu numai vuietul avioanelor de bombardament şi de asalt. Această zi aduce cu sine morbul distrugerii. Ceea ce n-au îndrăznit să facă aviatorii care au bombardat nodurile de comunicaţie, adică să şteargă oraşul de pe faţa pământului, au făcut-o minele sovietice.

Cine poate înlocui în istoria oraşului Casa Eparhială, Mitropolia, clădirea Liceului Eminescu sau cea a gării feroviare?

Cartea Chişinăul în 1941 (Museum, 1996) este numai un singur semn pe răbojul capitalei, un semn descifrat, un semn cu accent tragic, pe care istoricul Dinu Poştarencu l-a intuit şi l-a prezentat în formula de facsimil, cu patima documentului autentic.

Cităm din actul întocmit la 7 august 1941 de către o comisie de ingineri şi arhitecţi, formată de Ministerul Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor, având în componenţa sa pe profesorul M. Hanganu, consilier tehnic, profesor arhitect A. Simotta, inginerul Gh. Petrescu-Prahova şi inginerul Constantin Popovici:

„La plecarea din Chişinău a Armatelor U.R.S.S., majoritatea clădirilor publice, multe clădiri particulare, precum şi toate clădirile industriale şi comerciale au fost distruse prin minare şi incendiere.

Zona oraşului care a suferit cele mai mari distrugeri este, după cum se arată şi în planul de situaţie al oraşului, anexat prezentului raport, str. Alexandru cel Bun (strada principală) unde era şi centrul comercial, str. Carol Smidt şi str. Ştefan cel Mare, zonă care prezenta la data cercetării aspectul unor vaste ruine, pe alocuri încă fumegânde.

Străzile şi liniile de tramvai au suferit în general mai puţine stricăciuni. Liniile telefonice şi telegrafice, liniile de curent electric şi conductele de apă sunt întrerupte; materialul lor este utilizabil, însă punerea în stare de funcţiune a exploatărilor respective se va face cu greutate din cauza distrugerii uzinelor, astfel că oraşul este lipsit de lumină electrică şi de apă. Mai ales din cauza distrugerii uzinei de apă, locuitorii actuali ai oraşului sunt siliţi să se alimenteze cu apă numai din câteva fântâni şi izvoare existente la marginea oraşului, cu totul insuficiente şi prezentând pericol de contaminare.

Se poate aprecia că 40% din totalitatea clădirilor oraşului şi 100% din instalaţiile industriale sunt complet distruse sau grav avariate prin minare şi incendiere. Menţionăm însă că toate clădirile importante şi monumentale ale oraşului sunt acelea care au suferit cel mai mult, în general rămânând utilizabile numai clădiri mărunte, periferice de locuit.”

Istoricul Dinu Poştarencu a reuşit să reproducă mărturiile arhitectului Valentin Mednec şi, ceea ce este mai important, a formulat clar că echipa de distrugere a Chişinăului a fost condusă de un oarecare comisar I.A.Muhin, care a avut la dispoziţia sa un regiment de comunişti format din 480 de persoane. Tocmai ei sunt adevăraţii distrugători ai Chişinăului.

Cartea îngrijită de Dinu Poştarencu este un document de o importanţă covârşitoare pentru toţi acei care vor să cunoască istoria Chişinăului şi desigur, istoria celui de-al II-lea război mondial. Numai aşa vom putea scăpa de dogme şi mituri, cercetând şi făcând publice documentele care până mai ieri se aflau în fondurile secrete.

Iurie Colesnic
http://www.timpul.md/Rubric.asp?idIssue ... Rubric=756

Аватара пользователя
corax
Администратор
Администратор
Сообщения: 13119
Зарегистрирован: 07 мар 2008, 11:55
Откуда: Кишиневъ

Re: Фотографии и заметки о Кишинёве периода Второй Мировой

Сообщение corax » 18 апр 2008, 13:44

Raportul generalului Voiculescu a constatat: în 1941, sovieticii au fost mai răi ca hunii



Un document de o valoare istorică inestimabilă

se păstrează în Arhiva Naţională. Semnat de un

militar român care a fost, în acelaşi timp, şi

funcţionar de stat, documentul poate să

transmită posterităţii adevărul despre proporţiile

distrugerilor pe care le-a făcut Armata Sovietică

„eliberatoare” în R.S.S. Moldovenească, o dată

cu retragerea sa la începutul războiului, în 1941.



Atunci, în scurt timp, din Chişinău au rămas numai ruine. Şi alte oraşe au fost trecute prin incendii, sau distruse, parţial, cu dinamită. Bunurile moldovenilor din această provincie românească au fost, o parte, distruse, iar alta – transportate în Rusia. Soldaţii sovietici, „eliberatori” au plecat cu plinul, lăsând în urma lor, ca şi lăcustele, un teren ars.

Armata Sovietică, cu eroii ei, despre care s-au creat legende şi pentru programele şcolare destinate copiilor moldoveni, nu a fost nici pe departe una „eliberatoare”. De altfel, adevărul istoric nu se află nici în gura lui Voronin sau Stepaniuk, ci în arhive. Iar arhivele vorbesc despre cu totul altceva: după ce a fost ars de turci, în 1788, Chişinăul n-a cunoscut o devastare mai mare decât cea din vara lui 1941, organizată prin directive, de către Comitetul Central al Partidului Comunist (bolşevic).

La baza acestei afirmaţii stau relatările unor martori oculari şi documente de arhivă. Unele pot fi regăsite în cartea „Chişinăul în 1941” (Editura „Museum”, 1996), semnată de Dinu Poştarencu, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe. Volumul aduce în prim-plan un document de o reală valoare istorică. El poate fi găsit în Arhiva Naţională. Este vorba de raportul generalului C. Gh. Voiculescu, împuternicit de mareşalul Antonescu pentru administrarea Basarabiei, raport privind situaţia din regiune după retragerea trupelor sovietice. Documentul, datat cu 7 august 1941, este adresat generalului Ion Antonescu.

Dinamita, cel mai frecvent argument al sovieticilor

Acest raport atestă toate distrugerile cauzate de armatele sovietice la retragerea lor din Basarabia. Din cele 72 de fotografii-document, anexate la raport, se desprind imagini ale unui Chişinău în ruine. Batalioanele de distrugere, create în ajunul retragerii trupelor sovietice, au acţionat în două moduri: au incendiat clădirile şi au aruncat în aer edificiile solide cu ajutorul dinamitei.

Nu au scăpat de distrugere nici alte localităţi basarabene. Din raportul generalului Voiculescu aflăm că „mai crunt au suferit în această privinţă municipiul Chişinău, cum şi oraşele Bălţi, Tighina, Cetatea Albă, Orhei, Cahul şi Soroca”. Într-o declaraţie pe care generalul Antonescu o făcea la 24 iulie 1941 este menţionat: „Au rămas urmele unei barbarii fără precedent, cum nici hoardele hunilor nu au lăsat în urma lor”...

Cu sânge rece, au fost distruse toate clădirile administrative, fără de care viaţa localităţilor a rămas paralizată. S-a transformat în dărâmături actualul sediul a primăriei municipiului Chişinău.

Dinamita şi incendiile organizate de sovietici au distrus cele mai importante clădiri ale oraşului, cum erau sediul vechi al Mitropoliei, Sala Eparhială, Catedrala, Palatul Metropolitan, Uzina Electrică, Uzina de apă, Poşta, Telegraful, Postul de radio, Prefectura, Banca Naţională, Banca Basarabiei, Banca Comercială, Camera de Comerţ, Imprimeria de Stat, Inspectoratul Poliţiei, circumscripţiile de poliţie, Liceul Militar, cazărmile, Inspectoratul Învăţământului, Depoul de locomotive C.F.R., Depoul de tramvaie, Fabrica de bere, Fabrica de săpun, Fabrica de tutun, Fabrica de ţigări şi depozitele de tutun C.A.M., toate tipografiile, hotelurile şi morile, cinematografele, teatrele etc.

În Rusia a fost

transportat şi utilajul industrial moldovenesc

Sovieticii nu s-au retras cu mâinile goale. La 4 iulie 1941, Sovietul Comisarilor Poporului a dat indicaţii ca, în regim de urgenţă, să fie demontat şi transportat în interiorul Rusiei utilajul de la cele mai mari întreprinderi industriale din Chişinău.

Astfel, chişinăuienii au rămas fără Combinatul de mobilă, Fabrica de încălţăminte, Fabrica de prelucrare a pieilor, Fabrica de tricotaje. Ceea ce nu a fost posibil de evacuat - materialele de construcţie, materialul lemnos, cărbunele – trebuia să fie „distrus pe loc”. Conform aceleiaşi hotărâri, urma să fie întocmit un plan de evacuare a muncitorilor calificaţi, a inginerilor şi funcţionarilor.

Aşa a fost îndeplinită directiva Comitetului Central al Partidului Comunist din U.R.S.S, care ne arată încă o dată faţa adevărată a „eliberatorilor”: „...duşmanului să nu-i fie lăsat nici un tren, nici un vagon, inamicului să nu i se lase nici un kilogram de pâine, nici un litru de combustibil. Colhoznicii trebuie să mâne vitele, pâinea - să fie dată în paza organelor de stat pentru a fi transportată în raioanele din spatele frontului. Toate bunurile de preţ, inclusiv metalele colorate, pâinea, combustibilul, care nu pot fi duse, trebuie, fără îndoială, distruse”. Toate aceste bunuri au aparţinut populaţiei autohtone, care a fost jefuită în modul cel mai barbar.

Generalul Voiculescu a evaluat distrugerile: 2.500.000.000 lei româneşti

Făcând o evaluare a tuturor distrugerilor, aduse Chişinăului de către sovietici, generalul Voiculescu a raportat superiorului său: „În linii generale, se poate aprecia că 40% din totalitatea clădirilor oraşului şi 100% din instalaţiile industriale sunt complet distruse sau grav avariate prin minare şi incendiere. (...) Toate clădirile importante şi monumentale ale oraşului sunt acelea care au suferit cel mai mult, în general rămânând utilizabile numai clădiri mărunte periferice de locuit”.

Generalul a apreciat prejudiciul la suma de 2.500.000.000 lei, în banii vremii. Pe umerii săi a fost pusă o sarcină extrem de dificilă: refacerea oraşului. Perspectiva era sumbră: pe de o parte războiul, iar pe de altă parte - „lipsa de braţe şi de mijloace de transport care caracterizează întreaga Basarabie, sistematic distrusă”. Voiculescu a solicitat ajutorul diverselor instituţii de stat de la Bucureşti pentru a ridica Chişinăul din ruine şi pentru „a ajuta regiunile distruse” din Basarabia. A cerut autorităţilor centrale să cedeze personal, inventar şi materiale. Avea nevoie de 3000 de vagoane şi 100 de autocamioane care să execute permanent transportări. Deoarece în regiune lipseau materialele de construcţie, el a cerut ca acestea să fie aduse din restul Ţării.

Până şi lucrătorii şi tehnicienii erau o problemă... „Având în vedere că toate oraşele din Basarabia sunt mai mult sau mai puţin distruse, faptul că populaţia acestei provincii este mai rărită din cauza deportărilor făcute sub stăpânirea sovietică, precum şi starea de război, trebuie să tragem încheierea că la refacerea oraşului să apelăm la mâna de lucru din restul ţării...”.

Conform programului general de refacere a Chişinăului, pe care Voiculescu l-a expediat lui Antonescu, reconstrucţia oraşului ar fi costat 7.000.000.000 lei, o sumă enormă şi pentru România.

Natalia Cojocaru
http://www.timpul.md/Rubric.asp?idIssue ... Rubric=788

Аватара пользователя
corax
Администратор
Администратор
Сообщения: 13119
Зарегистрирован: 07 мар 2008, 11:55
Откуда: Кишиневъ

Re: Фотографии и заметки о Кишинёве периода Второй Мировой

Сообщение corax » 18 апр 2008, 16:24

разумеется, полной и настоящей правды о том, кто же на самом деле разрушил Кишинёв - сейчас уже трудно узнать.
каждый "валит" на другого.
даже информация о американских бомбардировках проскользнула.
Правда, как обычно, где-то посередине:
Кишинёву крепко досталось от всех.

Интересно было бы узнать об годах войны из уст очевидцев.
может кому-то матери/отцы, бабушки/дедушки рассказывали.

Аватара пользователя
corax
Администратор
Администратор
Сообщения: 13119
Зарегистрирован: 07 мар 2008, 11:55
Откуда: Кишиневъ

Re: Фотографии и заметки о Кишинёве периода Второй Мировой

Сообщение corax » 29 апр 2008, 13:11

"В Кишинев я приехал в июле 1940 года. Он тогда был небольшой, но очень чистенький (в центре). Город в основном одноэтажный, хотя были двух - и даже трехэтажные дома. Расположение улиц (центр) — в шахматном порядке, поэтому легко ориентироваться.

Названия – русские: здесь и Армянская с Купеческой, и Мещанская, а рядом – улица генерала Инзова, бывшего российского губернатора Бессарабии.

Совершенно не было видно крестьян – ни одного. В городе 3-4 трамвайных маршрута и еще – извозчики. Трамваи – Бельгийского акционерного общества, еще с 1903 года. Строгий кондуктор с сумкой на шее продает билеты. Еще более строгий контролер с усами проверяет билеты и обязательно прощелкивает компостером. Двухколейная линия только на ул. Александровской (центральной), здесь трамваи ходят с летними, открытого типа, прицепами. Подножки – во всю длину прицепа. По ул. Пушкина и ул. Армянской ходят трамваи без прицепов, вагон маленький. Одна колея. Через каждые три квартала устроены разъезды. Подолгу приходится ждать встречного.

Пешком быстрее. В трамваях металлические эмалированные таблички с надписью на латинице «Ворбиць нумай романешты» («говорить только по-румынски»). Если бы не надписи на румынском, даже не подумал бы, что еще три недели назад город был под румынской оккупацией. Целых 22 года. Жители говорят, что эти годы тянулись бесконечно долго, казалось, навсегда. Редко кто говорит с небольшим акцентом. Рассказывают, что, несмотря на запрет, говорили по-русски (если рядом не было жандарма).

Много маленьких магазинчиков (все частные). Продукты – на любой вкус. Питаемся в ресторане – ул. Александровская, угол Гоголя (как раз напротив нынешнего Штефана чел Маре). В восьмидесятых там были книжный магазин и аптека. Здание в 1940 году было двухэтажным. Третий достроили после войны. На втором этаже была гостиница. За соседними столиками – офицеры вермахта в форме: оформляют выезд в Германию желающих граждан немецкой национальности.

Их автомобили стояли на мостовой за трамвайными путями. Уточняю – на булыжной мостовой. Асфальтированные были только кварталы от Армянской до Гоголя. Дальше – булыжник. Ширина проезжей части — метров шесть-семь.

Немецкие офицеры жили на втором этаже в гостинице.

Прямо напротив ресторана – прекрасный парк Пушкина. Напротив него по диагонали – Соборный парк.

Живем на частной квартире – ул. Армянская, 47 (угол Александровской).

С непривычки по ночам не уснуть: мешает спать скрип тележных колес и приглушенные крики погонщиков волов. Выяснилось, что еще при румынах было введено правило: царанам (крестьянам) вход в город днем воспрещен. Только ночью, в темноте, им разрешалось проехать на каруце (телеге) на базар или выехать с базара за город. Базар огорожен высоким каменным забором. До утра дворники убирали улицы до блеска.

И опять город имеет респектабельный вид. А царанами и не пахнет.

В городе проживали люди разных национальностей, но отношение к царанам у всех, даже у городских молдаван, такое же, как и у румын, – как к первобытным людям. Называют их не иначе как «царанами».

Первое полугодие я учился в школе №13 (раньше там была румынская гимназия) — ул. Киевская, угол Гоголя. У нас классы были чисто «советские», но имелись параллельные классы «румынские». Румынские отпрыски – «стрижеры» — очень агрессивные. Постоянные драки с ними на переменах. Они входили в молодежную военизированную организацию «Стража Цэрий» («Охрана страны»), такая надпись на бляхе ремня.

Кончилось тем, что наши классы перевели во вновь открытую школу №14 в Полицейском переулке (старое российское название), угол Александровской. Здесь учились только наши, советские. Все привычно, мирно.

Вскоре после окончания учебного года началась война. Мы были настроены бодро, в панику не впадали. Конечно, тогда даже представить себе не могли масштабов войны и предстоящих испытаний.

А им конца не было.

На работе у матери – в наркомате земледелия – введены дежурства по охране здания от бомбежек. Налеты немецких самолетов начались уже в первый день в четыре утра, а потом — на заходе солнца. И так каждый день. На третьи-четвертые сутки день налеты не кончились. С замиранием сердца смотрел на воздушные бои между «мессерами» и нашими «И-16», или «ишачками». Подбивали периодически и те, и другие.

Когда бомбили, особенно много сыпалось «зажигалок». Во дворе и на чердаке стояли железные бочки с водой. На щите висели клещи вроде кузнечных – для захвата «зажигалок» и тушения их в бочке или сбрасывания вниз."

http://www.olvia.idknet.com/Mina.htm

Аватара пользователя
corax
Администратор
Администратор
Сообщения: 13119
Зарегистрирован: 07 мар 2008, 11:55
Откуда: Кишиневъ

Re: Фотографии и заметки о Кишинёве периода Второй Мировой

Сообщение corax » 29 апр 2008, 13:39

22.06.1941 г. Налет на аэродром Кишинев

22.06.1941 г. приблизительно в 03.15 с аэродрома Цилиштеа (Ziliştea) поднялись 17 He-111H-3 из Gr.5 Bomb., целью которых был аэродром в Кишиневе.

"Хейнкель" No. 25 локотенента Джеордже Строики (Gheorghe Stroici) задержался со взлетом из-за неожиданно возникших технических проблем. Поэтому, чтобы прибыть в район цели вместе со своей группой и истребителями сопровождения, он был вынужден лететь по кратчайшему маршруту на максимальной скорости. В результате, когда в 04.25 Строики достиг Кишинева, остальные He-111 были еще только на подходе. Когда он начал сбрасывать бомбы, его атаковал одиночный И-16. Первую атаку бортстрелки "Хейнкеля" отбили, а когда истребитель появился снова, они, сконцентрировав свой огонь, подбили его. Вскоре показалась основная группа, и Строики благополучно присоединился к ней.

"Хейнкели" сопровождало звено Bf-109E во главе с командиром Esc.53 Vân. капитаном Александру Манолиу (Alexandru Manoliu). На обратном пути Манолиу заметил, что на полевом аэродроме около Яловени стоят 14-15 советских самолетов. Вместе с локотенентом Даном Скурту (Dan Scurtu) и адъютантом Николаэ Иолу (Nicolae Iolu) он спикировал и атаковал аэродром. С первого же захода Манолиу и Скурту подожгли по одному самолету. Поскольку зенитный огонь оказался слабым, "Мессершмитты" сделали новый заход и зажгли еще один самолет. После того как румынские войска заняли этот район, местные жители рассказали, что в результате этой атаки были уничтожены два самолета, а еще шесть получили настолько сильные повреждения, что были разобраны и увезены на грузовиках, видимо, для ремонта в заводских условиях.



Источники информации:

Зефиров М.В. Асы Второй мировой войны: Союзники Люфтваффе: Венгрия. Румыния. Болгария. Хорватия. Словакия. Испания. - М.: ООО "Издательство АСТ", 2002.

http://www.allaces.ru/cgi-bin/s2.cgi/ro ... 622_03.dat

Аватара пользователя
steinchik
Почётный Гражданин
Почётный Гражданин
Сообщения: 11055
Зарегистрирован: 16 мар 2008, 04:53

Re: Фотографии и заметки о Кишинёве периода Второй Мировой

Сообщение steinchik » 29 апр 2008, 19:59

corax писал(а):"....в Полицейском переулке (старое российское название), угол Александровской...."
Странно, но мне казалось, что Полицейским переулком называлась 25 Октября (Варлаам / Дософтей). Но ведь она не пересекается с Александровской (Штефана).
Кстати, как сейчас называется переулок, который начинается на Варлаам между Пушкина и Пыркэлаб и упирается в "зад" McDonald's? Может быть имелся ввиду именно он?

Аватара пользователя
corax
Администратор
Администратор
Сообщения: 13119
Зарегистрирован: 07 мар 2008, 11:55
Откуда: Кишиневъ

Re: Фотографии и заметки о Кишинёве периода Второй Мировой

Сообщение corax » 30 апр 2008, 12:22

steinchik писал(а): Странно, но мне казалось, что Полицейским переулком называлась 25 Октября (Варлаам / Дософтей). Но ведь она не пересекается с Александровской (Штефана).
Кстати, как сейчас называется переулок, который начинается на Варлаам между Пушкина и Пыркэлаб и упирается в "зад" McDonald's? Может быть имелся ввиду именно он?
может немного ошибся человек в своих воспоминаниях )
а тот переулок даже не обозначен как улица.

кстати,
w.jpg
вот послевоенная фотография того места:
У вас нет необходимых прав для просмотра вложений в этом сообщении.

Аватара пользователя
corax
Администратор
Администратор
Сообщения: 13119
Зарегистрирован: 07 мар 2008, 11:55
Откуда: Кишиневъ

Re: Фотографии и заметки о Кишинёве периода Второй Мировой

Сообщение corax » 06 май 2008, 12:41

"В конце июня 1941 г. Дмитрия Георгиевича, как и многих других, вызвали в военкомат, но потом отправили по домам со словами: "Оставайтесь, мы через две недели вернёмся". Фронт почему-то задержался у Кишинёва, когда на соседних участках он уже ушёл дальше на восток. Пользуясь этой задержкой, советские войска планомерно жгли город: ездили по улицам, выбивали стёкла во всех домах подряд и бросали в окна горящие факелы."

Записал В.С.Биpгеp, Кpаснояpск, об-во "Мемоpиал"
http://www.memorial.krsk.ru/svidet/mturik.htm

Аватара пользователя
corax
Администратор
Администратор
Сообщения: 13119
Зарегистрирован: 07 мар 2008, 11:55
Откуда: Кишиневъ

Re: Фотографии и заметки о Кишинёве периода Второй Мировой

Сообщение corax » 30 май 2008, 20:56

"Летом 44-го советские войска вошли в Молдавию. Был освобожден город Оргеев. А 20 августа настала очередь Кишинева. Ровно в пять утра началась артподготовка. Через час с тяжелыми боями армия двинулась в сторону столицы республики. За первые сутки смогли пройти всего 15 километров. Через три дня, 23 августа, штурмовой батальон подполковника Бельского первым вышел на подступы к Кишиневу. Можно было отдохнуть, дождаться резерва. Но немцы торопились уничтожить город, полыхали пожарища, на улицах были слышны автоматные очереди. Алексей Ильич вызвал только добровольцев, с которыми и ворвался в Кишинев со стороны Мунчешт. Дрались за каждый дом, дерево, палисадник. Капитан Топалов из Чадыр-Лунги, старшие лейтенанты Сенаторов и Давидович на улице Первомайской (нынешний проспект Молодежи) смогли уничтожить экипажи трех фашист-ских танков, а башни развернули в сторону немцев.


- Солдаты батальона, как и нынешний спецназ, были отлично подготовлены, - рассказывает Лидия Алексеевна. - Все физически сильные и выносливые, умели водить все типы машин и танков.

Потом завязались бои за центр города. Между улицей Бэнулеску-Бодони и Театральным переулком стоял высокий металлический столб. Бельский подозвал к себе сержанта Кушнира: «Сможешь залезть и установить флаг?» Солдат мигом оказался наверху и привязал к флагштоку красное полотнище с надписью: «273 стрелковый полк. 1-й штурмовой батальон». Дали залпы в воздух и отправились в сторону Садовой преследовать врага. Бои шли всю ночь, но город был освобожден. За эту операцию подполковника Бельского представили к званию Героя Совет-ского Союза, а правительство республики взяло «шефство» над полком. Приезжали в часть с подарками, один раз прислали 6 вагонов с фруктами, кисетами, махоркой, варежками и, конечно же, молдавским вином."

http://www.kp.md/

Аватара пользователя
corax
Администратор
Администратор
Сообщения: 13119
Зарегистрирован: 07 мар 2008, 11:55
Откуда: Кишиневъ

Воспоминания о Кишинёве времён Второй Мировой Войны.

Сообщение corax » 10 ноя 2008, 15:59

"В августе сорок четвертого бои шли на окраине Кишинева.

Чтобы разведать обстановку для работы полка и взять языка, передовой отряд в составе которого шли комвзвода разведки Искандер Ибрагимов, связист Меркурьев, старший разведчик Иван Терских и Володя Вохмянин, направлялся к Кишиневу. Время от времени докладывали обстановку.

К вечеру они подошли к реке Бык, водной преграде на пути наших войск к Кишиневу. Город горел, и зарево уходило за горизонт. Немцы оказывали упорное сопротивление. В сумерках саперы навели переправу и передовые части, задача которых состояла в том, чтобы захватить и удержать плацдарм для наступления основных сил дивизии, начали форсирование реки. Группа Ибрагимова переправлялась вместе с ними.

А дальше все шло по плану командования: подошедшие подразделения немедля форсировали реку, используя все возможные подручные средства. К 23 часам 23 августа бои шли уже в центре Кишинева, и к утру город был взят.

К окраине Кишинева группа Ибрагимова подошла уже ночью. Выбрались из кукурузного поля на дорогу, огляделись. Было темно, и только вдалеке краснело зарево пожара. На обочине дороги валялся труп лошади, искореженный мотоцикл. Возле небольшой воронки нечто похожее на человека. По дороге тянулся теплый липкий трупный смрад. У Володи закружилась голова, все поплыло, как в тумане. Разведчики прошли вперед, и наткнулись на легковую машину. Возле нее лежал окровавленный человек.

- Смотри - мотоцикл, - сказал Иван Володе. - Вон там кто-то лежит. Надо проверить.

"Мертвый", подумал Володя. Но "мертвый" приподнялся и, услышав русскую речь, потянулся за автоматом. Дальше все произошло с быстротой выстрела.

- Володя! - крикнул Терских.

Володя обернулся и врезал большую очередь в черную массу.

Все стихло.

- Ишь паскуда. Мертвым прикинулся. Посвети, Иван, - попросил Ибрагимов.

- Эсэсовец. Крупный чин видать, - сказал подошедший ближе Меркурьев.

- Да, не из солдат. Туда тебе и дорога, - сказал Терских.

Разведчики проверили карманы убитого.

Тем временем Володя прислонился к машине. Еще несколько минут назад, когда он стрелял, в нем все перемешалось: злоба, страх, азарт. Сейчас потихоньку сердце сбавляло обороты. Отдышался.

"Он же был ранен!" - пронеслась мысль. Видимо Володя произнес ее вслух.

- Враг хорош только мертвый. Где-то я читал об этом, - сказал Иван Терских и добавил: - Не кусается.

- Откуда он? - спросил Меркурьев.

- Во! Фрау. Ух, ты, мать твою! Домик. Магдебург. Видать из Магдебурга, - Терских рассматривал документы, он неплохо знал немецкий, неоднократно ходил за линию фронта.

- Во, еще - с киндерами, - взял фотографии Меркурьев. - Симпатичные…

А Володя смотрел на эсэсовца, смотрел в его бесцветные, застывшие глаза.

- Вот тебе и высшая раса, - засмеялся Меркурьев, глядя на убитого немца. - И воняет, как все мертвяки.

- Это не справедливо. Я убил раненого, - словно заколдованный повторял Володя..."

Андрей Аникин, "На грани".
http://www.94d.ru

snob
Гражданин
Гражданин
Сообщения: 3779
Зарегистрирован: 25 июн 2008, 02:23

Re: Воспоминания о Кишинёве времён Второй Мировой Войны.

Сообщение snob » 18 ноя 2008, 19:13

Здание кишиневского комиссариата полиции. Тигина 6. Я слышал во время войны там была гестапо. Правда ли это? Здание весьма прикольное, кстати, что там раньше было?

Аватара пользователя
steinchik
Почётный Гражданин
Почётный Гражданин
Сообщения: 11055
Зарегистрирован: 16 мар 2008, 04:53

Re: Воспоминания о Кишинёве времён Второй Мировой Войны.

Сообщение steinchik » 18 ноя 2008, 19:47

snob писал(а):Здание кишиневского комиссариата полиции. Тигина 6. Я слышал во время войны там была гестапо. Правда ли это? Здание весьма прикольное, кстати, что там раньше было?
В 40-м году там была начальная школа.
В советское время, вплоть до конца 70-х, там находилась средняя школа номер 6, которая потом переехала на Бельского.

Аватара пользователя
corax
Администратор
Администратор
Сообщения: 13119
Зарегистрирован: 07 мар 2008, 11:55
Откуда: Кишиневъ

Re: Воспоминания о Кишинёве времён Второй Мировой Войны.

Сообщение corax » 18 ноя 2008, 20:25

snob писал(а):Здание кишиневского комиссариата полиции. Тигина 6. Я слышал во время войны там была гестапо. Правда ли это? Здание весьма прикольное, кстати, что там раньше было?
Я слышал не совсем про гестапо, а про румынскую сигуранцу.
но тогда это было без разницы, в принципе.

Ответить

Вернуться в «Военный Кишинёв»