Мой Город Кишинёв


Главная форума  |  Правила форума  |  Карта сайта  |  Планы Кишинёва  |  Список улиц  |  Главная сайта     


Текущее время: 23 июл 2018, 14:51





Начать новую тему Ответить на тему  [ Сообщений: 4 ] 
Автор Сообщение
 Заголовок сообщения: Владимир Кристи (1938-1940)
СообщениеДобавлено: 26 янв 2012, 16:52 
Не в сети
Главный модератор
Главный модератор
Аватара пользователя

Зарегистрирован: 21 дек 2008, 22:21
Сообщения: 15914
примар В.Кристи (1938 - 1940)

(фотоиллюстрация из ежегодника 1940 г)


Для просмотра вложений в этом сообщении вы должны быть зарегистрированным пользователем. Пожалуйста, войдите или зарегистрируйтесь. Регистрация займёт несколько минут.


Вернуться к началу
 Профиль  
 
СообщениеДобавлено: 29 янв 2012, 14:47 
Не в сети
Новичок
Новичок

Зарегистрирован: 22 янв 2012, 20:40
Сообщения: 4
rimty, спасибо за фотографию


Вернуться к началу
 Профиль  
 
 Заголовок сообщения: Re: Владимир Кристи
СообщениеДобавлено: 12 окт 2013, 14:13 
Не в сети
Администратор
Администратор
Аватара пользователя

Зарегистрирован: 07 мар 2008, 11:55
Сообщения: 12069
Откуда: Кишиневъ
Вложение:
Cristi.JPG

Despre Vladimir Cristi se poate scrie foarte mult. Materialul istoric este foarte bogat în amănunte. întâm-plări de toată gama parcă special aureolează această figură distinsă. Cazuri de la cele mai tragice până la cele mai comice fac parte din acel fundal pe spaţiul căruia se poate profila perfect portretul lui.
O singură legitate mi se pare neîndoielnică în cazul lui Vladimir Cristi. Destinul lui a fost protejat de o stea dublă, căci numai el de mai multe ori a ajuns în vârful piramidei şi parcă o forţă sisifiană îl arunca la poalele ei, luând de la zero drumul anevoios al ascensiunii.
S-a născut în 1880 în satul Teleşeu, jud. Orhei, la moşia tatălui său, Grigore Cristi (1856-1911), care era căsătorit cu principesa Maria Trubeţkaia (1856-1926), iar bunicul lui a fost Ioan Cristi, renumitul mareşal al nobilimii basarabene, căsătorit cu Alexandra Nelidov, fiica lui Alexandru Nelidov, basarabeanul ajuns ambasador la Constantinopol. La rândul său, Vladimir Cristi a fost căsătorit la Moscova cu contesa Elena Al. Sologub.
Despre Ioan Cristi scrie Gheorghe V. Madan câteva însemnări memorialistice interesante: „În timpul războiului de la 1877-1878 trecu prin Bucureşti spre front un amic al lui din Basarabia, boierul moldovean Ivan Vasilievici Cristi, proprietar de moşii şi demnitar rus. Întâlnindu-se unui cu altul, Hasdeu îi vorbi româneşte. Cristi însă mândru de a fi cetăţeanul şi demnitarul marelui imperiu rus, îi răspunse în ruseşte. Hasdeu în româneşte — Cristi în ruseşte... Şi tot aşa, pân' şi-au luat rămas bun.
La întoarcerea pe front, când armata română dăduse deja strălucite dovezi de vitejie în luptele de la Plevna, Cristi veni din nou să-şi revadă amicul din copilărie. De data aceasta se adresă către Hasdeu în româneşte: —"Bine te-am găsit, frate Hasdeu!.. Trăiască România şi armata ei vitează!..."
Însă acum Hasdeu fu acel care o luă pe ruseşte: —"Zdrasti!.. Haraşo!.. Cac?.. Şti vâ havarite?! Pajaluista!.. etc".
Cristi în româneşte, Hasdeu în ruseşte. Şi tot aşa, pân ce la un moment dat Cristi izbucni: —"Da, dă-o diacului de rusească, frate, şi hai să vorbim numai în frumoasa noastră limbă românească!"...
Gheorghe V. Madan.
Chişinău, august 1932".
Studiile pentru Vladimir Cristi n-au prezentat probleme. A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Moscova şi Facultatea de Agronomie a Universităţii din Paris. Dar faptul că a învăţat mai mult printre străini a făcut să cunoască prost limba strămoşească şi din acest motiv era adesea luat peste picior de prieteni, de duşmani şi mai ales de gazetari, care se amuzau pe seama „vorbelor lui celebre".
Destinul îl predestinase pentru activităţi publice. Toate relaţiile lui familiale îi indicau anume această cale. Pavel Kuzminski în memoriile sale publicate în revista Viaţa Basarabiei (1934, nr. 9) sub genericul Amintirile unui moşneag basarabean scrie:
„Din acest grup figurile cele mai marcante au fost dnii: Cristi Ioan, ginerele său Şmidt Carol şi baronul Stuart.
Ioan Cristi, fiul moşierului Vasile Cristi, era căsătorit cu fiica ambasadorului rus la Constantinopol, Alex. Nelidov. Din această căsătorie au venit pe lume: un băiat şi patru fete, din cari una, Maria, s-a măritat după Carol Şmidt, iar băiatul Grigore s-a însurat, la Moscova, cu principesa Trubeţkaia, dând viaţă domnului V. Cristi, fost ministru al Basarabiei, în epoca guvernării Iorga-Argetoianu.
Răposatul Ioan Cristi a condus un deceniu întreg zemstva Basarabiei şi a fost apreciat de toţi contemporanii săi pentru activitatea rodnică în acest domeniu. Era, în acelaşi timp, şi moşier şi proprietar urban, posedând moşia Teleşău în judeţul Orhei şi un mare imobil la Chişinău, pe str. Principele Nicolae, nr. 25, care aparţine azi Băncii cooperative".
Recunoaştem că realitatea pe alocuri l-a pus la grea încercare pe viitorul ministru şi viitorul primar de Chişinău. Umbra unui omor la duel l-a urmărit mulţi, mulţi ani. Contemporanii au fost zgârciţi în amănunte şi această informaţie circula mai mult cu statut de legendă. Şi numai întâmplarea ne-a permis să utilizăm o sursă memorialistică pentru a elucida cazul.
În fondul Gheorghe Bezviconi de la ANRM nr. 2983 se păstrează un manuscris cu amintirile doctorului Ioan Şeptilici, intitulate „Autobiografie". La pag. 25 a manuscrisului apare un portret bine ticluit al lui Vladimir Cristi:
„Despre fiul lui Gr. Ion Cristi, Vladimir, aş spune că a avut deseori un noroc orb. La nişte serbări ale unui străbun de al lor şi-a ucis din gelozie unchiul său Trubeţkoi. De teama procesului şi mai ales a scandalului, a fost trimis pentru pocăinţă la mănăstire şi respins de atunci de neamurile aristocrate, a primit să fie în 1917 comisar revoluţionar al Basarabiei. Astfel, a putut să-şi rezerve un rol de seamă în Republica Moldovenească şi în perioada ce-a urmat, fiind numit în România ministru şi primar de Chişinău, de data aceasta trecând drept reprezentant al clasei boiereşti. Nu cunoştea bine limba literară românească, încât a rămas de pomină prin anecdota despre puţurile de apă din Chişinău..."
În 1917 este numit de Guvernul Provizoriu comisar gubernial al Basarabiei, înlocuindu-l în acest post pe Constantin Mimi. Această perioadă dificilă în activitatea sa el o relatează elocvent în materialul „O pagină inedită din istoria Basarabiei" publicat în revista Viaţa Basarabiei (1933, nr. 7):
„În primăvara anului 1917 s-a format la Kiev Rada Ucraineană. Eram pe atunci guvernatorul Basarabiei şi începusem să primesc telegrame de la miniştri Radei, scrise în limba ucraineană.
Înţelegând tendinţa Ucrainei de a îngloba Basarabia în graniţele sale, care încă nu fusese definitiv fixate de guvernul rusesc, am văzut că se impune o acţiune grabnică şi hotărâtă.
Sfătuindu-mă cu prietenii mei Vladimir de Herţa şi Paul Gore, am răspuns printr-o telegramă în limba românească, scrisă cu caractere chirilice la adresa ministrului de agricultură al Ucrainei, Martos, care avea aerul prin telegrama ce mi-a trimis că tratează Basarabia ca provincie a Ucrainei".
Cât de tensionată era situaţia şi de cât efort diplomatic era nevoie atunci, în acele zile de haos şi revoluţie, astăzi ne vine foarte greu să ne imaginăm. Pe de o parte, în Basarabia se aflau zeci de mii de soldaţi ruşi şi ucraineni dislocaţi aici în scopul folosirii lor pe frontul românesc. Anarhizarea lor se producea cu o viteză foarte mare şi acest fenomen influenţa direct atmosfera politică a Basarabiei. Pe de altă parte, zecile de partide politice, multe dintre ele susţinând făţiş Rusia şi imperiul, înţelegeau că dezmembrarea colosului ţarist se va produce mai încet dacă se vor păstra legăturile tradiţionale (o situaţie similară celei de astăzi). Deci pericolul intern era la fel de mare ca şi cel extern. Se cerea o intervenţie rapidă, bine chibzuită şi foarte hotărâtă:
„La 25 iulie 1917 am sosit la Kiev însoţit de delegatul partidului ţărănesc, P. Erhan, şi un delegat al comitetului ostăşesc.
În această seară a avut loc prima şedinţă a delegaţilor Radei Ucrainene şi anume: ministrul de agricultură Martos, ministrul de aprovizionare publică N. Stasiuc şi ministrul afacerilor naţionale A. Şulghin, cu guvernatorii celor 10 provincii (gubernii). Păstrez procesul-verbal autentic al acestei şedinţe şi citesc după dansul: «La începutul şedinţei, gubernatorul Basarabiei, dl V. Cristi, comunică adunării telegrama Ministrului de Interne Vinicenco cu invitaţia de a participa la o consfătuire a guvernatorilor provinciilor, făcând parte din Ucraina autonomă» a provocat prin cercurile naţionale şi obşteşti din Basarabia o nedumerire, de nu cumva faptul invitării guvernatorului din Basarabia la congresul din Ucraina prezintă dovada că secretarul general intenţionează a încorpora Basarabia la Ucraina, sau în cazul acesta există vreo neînţelegere. În numele celor 20 organizaţiuni unite politice, obşteşti şi naţionale din Basarabia, adunate la congresul din 20 iulie a.c. la Chişinău, Cristi declară, că în cazul când el va fi considerat ca un guvernator al Ucrainei, el va fi nevoit împreună cu delegaţii comitetului ţărănesc din Basarabia să părăsească consfătuirea, deoarece toate aceste organizaţiuni şi congresele generale guberniale s-au pronunţat în sensul că Basarabia acceptă principiul autodeterminării naţiunilor enunţat de guvernul provizoriu şi nu poate fi înglobată în Ucraina, dar trebuie să formeze o unitate autonomă deosebită. Relevând raporturile amicale ale organizaţiunilor moldoveneşti şi ucrainene până la conflictul ce s-a ivit după primirea telegramei lui Vinicenco, dl Cristi consideră că aplanarea neînţelegerii de către reprezentanţii secretariatului general poate să ducă la restabilirea raporturilor de prietenie din trecut şi dacă chiar stăpânirea ţaristă sub Alexandru I a recunoscut Basarabiei dreptul la autonomie, atunci este greu de presupus că tocmai Ucraina liberă va atinge acest scop. Ucraina va merge mână în mână cu Basarabia, care a suferit şi mai mult de pe urma jugului sfărmat al ţarismului. Ca răspuns la declaraţia delegatului din Basarabia, ministrul afacerilor naţionale Şulghin comunică că neînţelegerea ce s-a ivit. cu ocazia acestei consfătuiri d-sa a clarificat-o definitiv cu reprezentanţii cercurilor moldoveneşti politice din Kiev. Venind la această consfătuire, d-sa a rugat să fie pusă în discuţia Radei chestiunea lichidării conflictului ivit. În timpul cel mai scurt va fi publicat un comunicat al ministerului, că Rada Ucraineană centrală şi ministerul ei stau ferm pe principiul autodeterminării popoarelor şi n-au tendinţa de a-l viola prin încorporarea Basarabiei la Ucraina.
Loialitatea faţă de Basarabia a mai subliniat şi ministrul Martos. Ministrul Stasiuc declară că, convocând un congres regional pentru aprovizionare la Kiev, el a invitat pe reprezentanţii Basarabiei, nu ca reprezentanţii unei gubernii făcând parte din Ucraina, ci pentru motivul că a crezut de cuviinţă de a discuta în comun chestiunile generale, privind aprovizionarea. În urma declaraţiunilor făcute, reprezentanţii Basarabiei declară că sunt satisfăcuţi pe deplin de explicaţiunile date de miniştri ucraineni şi acceptă propunerea de a participa la consfătuire, abţinându-se de a lua parte la dezbaterea chestiunilor referitoare la Rada Ucraineană.
A doua zi, moldovenii basarabeni aflaţi la Kiev ne comunică în mod confidenţial că delegaţia Radei, în frunte cu ministrul Vinicenco de la Interne, a plecat la Petrograd de trei zile, pentru a obţine de la guvernul central deciziunea definitivă în privinţa hotarelor Ucrainei, înglobând şi Basarabia în acest hotar.
Am părăsit consfătuirea cu delegaţii care mă însoţeau şi am plecat imediat la Petrograd.
Sosind acolo la 27 iulie 1917 şi văzând ziarele capitalei, primul lucru pe care l-am aflat era informaţiunea că în Consiliul de Miniştri al guvernului central, cu o zi înainte, în urma raportului Ministrului Ucrainei Vinicenco, guvernul rusesc a stabilit definitiv în graniţele Ucrainei 10 provincii în care a intrat şi Basarabia.
Se părea că am întârziat cu o zi şi că misiunea noastră a eşuat în urma politicii de duplicitate a Radei Ucrainene.
Însă nu ne-am descurajat. În primul rând, am început o acţiune în presă, am dat un interview, care a apărut a doua zi în toate ziarele din capitală, şi unde povesteam scopul sosirii noastre, drepturile istorice şi etnografice ale Basarabiei pentru autodeterminare şi că o sută de mii ostaşi moldoveni vor părăsi frontul dacă guvernul central nu o să recunoască acest drept.
A doua zi m-am prezentat la Ministrul de Interne Rus Axentiev, căruia i-am expus scopul sosirii mele cu delegaţii şi l-am rugat să-mi aranjeze o audienţă la primul-ministru Kerenski, pentru a-i aduce la cunoştinţă situaţia şi a obţine revizuirea hotărârii anterioare în privinţa Basarabiei de către Consiliul de Miniştri. Mi-a răspuns enervat că chestiunea este definitiv tranşată şi nu poate fi revizuită nici într-un caz şi să mă întorc imediat la postul meu, contrar — voi fi înlocuit.
Însă Rusia trăia atunci în plină anarhie şi descompunere. I-am răspuns că n-am venit la Petrograd ca un funcţionar al guvernului central, ci ca exponentul celor 20 organizaţiuni, căci reprezintă majoritatea absolută a Basarabiei. Şi că peste o sută de mii de ostaşi moldoveni vor părăsi frontul, dacă nu mă întorc cu un rezultat pozitiv în Basarabia. N-a cedat, însă nici n-a luat măsuri respective în contra mea, temându-se de coniplicaţiuni în Basarabia. Dar mi-a spus că nu-mi dă voie să mă duc la Kerenski.
În aceste momente critice sprijin preţios mi-au dat mulţi basarabeni, pe care i-am găsit la Petrograd şi, în special, organizaţia soldaţilor şi ofiţerilor moldoveni din regimentele de gardă, aflaţi la Petrograd. După o şedinţă a lor entuziastă mi-au declarat că mă vor introduce singuri în grandiosul Palat de iarnă al Ţarilor, unde locuise Kerenski şi unde pe atunci se ţineau consiliile de miniştri. Era foarte bine păzit, fiindcă comunismul creştea şi Petrogradul trăia în mare nelinişte. Nu ştiu cum acei prieteni, soldaţi moldoveni, au învârtit lucrurile, însă peste două zile au reuşit să ia dânşii paza Palatului de iarnă şi atunci m-au introdus în Palat, împreună cu Erhan, tocmai în ziua când seara, la ora 6, urma să fie consiliul de miniştri. M-au instalat în marea şi somptuoasa sală de marmură a tarilor, la uşa căreia stătea un moldovan înalt din garda cu arme la picior. Un aspect extraordinar prezenta acest enorm Palat al Ţarilor Ruşi, încă plin de obiecte de artă, tablouri, bronzuri etc. Lachei in uniforme de aur, cu nasturi înveliţi în roşu. Portretele Ţarilor acoperite cu cearceafuri cu marca imperială. Şi în acest local somptuos circulau diferiţi secretari şi delegaţi în cămăşile naţionale ruseşti, cu ciubotele şi cu insignele roşii revoluţionare la butoniere.
Ca să-l prindem pe Kerenski înainte de consiliul de miniştri, am stat în sală de dimineaţă până la ora 16 după masă, ştiind că trebuie să treacă neapărat pe acolo, mergând la consiliu. În sfârşit la ora 6 fără un sfert apare Kerenski, înalt, subţire, nervos, îmbrăcat în haina lui specială, un french fără nici o insignă militară. Amândouă mâinile îmbrăcate în mănuşi negre de piele, fiindcă cu o zi înainte la un meeting socialist câteva mii de tovarăşi i-au strâns mâna care i se umflase.
Îl acostasem împreună cu delegaţii mei şi îi explicam scopul venirii noastre: îmi răspundea necăjit că chestiunea nu poate fi revizuită. Atunci i-am declarat că toţi ostaşii moldoveni vor părăsi frontul şi i-am spus că nu pot să mă întorc în Basarabia fără rezolvarea acestei chestiuni. Kerenski, prin firea sa, era un poltron cu toate cuvântările lui de Napoleon; stă puţin pe gânduri şi îmi spune: «Aşteaptă aici. te vom chema peste câteva minute în consiliul de miniştri, unde vei face expunerea».
Şi, în adevăr, sunt chemat în consiliu, unde citesc memoriul pregătit de mine, împreună cu Vladimir de Hertza şi Paul Gore, arăt harta cu statistica etnografică a Basarabiei a lui Nour şi o hartă din veacul XVII, după care Basarabia tăcea pe atunci parte din Moldova.
După o scurtă deliberare, Kerenski îmi declară că guvernul a revenit şi a recunoscui dreptul de autodeterminare şi autonomie federală a Basarabiei, la fel ca şi a Ucrainei.
A doua zi în toate ziarele Petrogradului apare interviewul lui Vinicenco, care declara că a sosit în Petrograd având 10 provincii în portofoliu şi că pleacă înapoi numai cu nouă. Toate laptele sus-arătate, afară de documentele autentice pe care le am, au fost pe scurt redate în cartea „La Răspântie" a lui 1). Bogos şi în cartea „Le probleme de la Bessarabie" a lui 1. Pelivan, precum şi prin declaraţiile scrise ale delegaţilor care m-au însoţit."
Fiind comisar al guvernului provizoriu, dar şi intuind corect că linia politică a Basarabiei va duce la autonomia provinciei şi poate chiar la ieşirea ei din componenta Federaţiei Ruse, Vladimir Cristi preferă să stea în centrul evenimentului. Declaraţiile lui politice încep să capete un contur naţional clar pe măsură ce evenimentele din Rusia arată că federalizarea imperiului este inevitabilă. Pe de altă parte, principalii eroi ai scenei politice de la Chişinău erau protagon işti i Mişcării naţionale: Ion Pelivan, Pan Halippa, Teofil Ioncu, Paul Gore, Vladimir de Herta, care puneau înainte de toate problema naţională. Zilele guvernului provizoriu erau numărate şi ca să nu se pomenească scos definitiv din circuitul politic, el a acceptat să fie membru al Sfatului Ţării cu mandat validat de la 21.X1.1917 pană la (6.XII.1917. A fost ales deputat în Sfatul Ţării din partea Congresului al III-lea al delegaţilor ţărani, aleşi de comunele tuturor judeţelor Basarabiei; membru al Comisiei de Luptă contra Anarhiei şi de Aprovizionare; membru al Comisiei de Declaraţii şi Statute.
Sfatul Ţării, ţinând cont de spiritul lui organizatoric, din relaţiile pe care le avea în Ucraina, în Rusia, l-a delegat imediat în guvernul Republicii Moldoveneşti, unde i s-a încredinţat postul de director general la Interne. Ca importanţă, acest post concura doar cu două posturi — CU cel al prim-ministrului şi cu cel al ministrului de externe. De ce era atât de important rolul lui Vladimir Cristi? În momentul în care în Basarabia a fost desfiinţată poliţia ţaristă şi au început să fie create detaşamentele miliţiei populare, s-a resimţit un val puternic de criminalitate. Amplificarea acestei mişcări se datora, în mare parte, şi armatei ruse, care părăsea frontul românesc şi ataca populaţia oraşelor şi satelor din Basarabia. Numai persoanele cu o fermitate de neclintit puteau stăvili acest val de criminalitate. Vladimir Cristi era exponentul unei asemenea categorii de oameni.
La 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România. Iar după Unire a fost un politician activ: deputat în Parlamentul României şi ministru pentru Basarabia în guvernul lui N. Iorga (1931-1932), primar al Chişinăului în perioada cea mai dificilă 1938-1940, când au fost suspendate activităţile partidelor politice. În acea perioadă s-a format din ordinul regelui Carol al II-lea partidul Frontul renaşterii naţionale, în care erau obligaţi să se înscrie toţi funcţionarii. Şi un politician de formaţie democrată cum era Vladimir Cristi trebuia să execute acest ordin. Ca primar, el a rămas celebru printr-o gafă. Cunoscând prost limba română, nu ştia că puţ se zice la fântână şi deci a încurcat rău nişte iţe... Ziarele s-au amuzat mult pe seama lui.
Momentul aflării lui în fruntea primăriei era tensionat şi de faptul că înaintea lui primăria fusese condusă de un adept al Gărzii de Fier şi numirea lui în post s-a făcut după trei luni de conducere gardistă.
La momentul ultimatumului sovietic n-a avut ezitări să rămână în Basarabia sau să plece peste Prut. A fost comisar al guvernului provizoriu, a reuşit să scoată Basarabia din cadrul Ucrainei şi chiar să voteze Unirea. Asemenea gesturi autorităţile sovietice nu le-ar fi iertat. Ceea ce s-a întâmplat ulterior confirmă această afirmaţie.
În 1940 Vladimir Cristi s-a refugiat în România. În 1944 se refugiază în Austria. Când încearcă să-1 contacteze pe Argetoianu, care se afla în Elveţia, cade într-o cursă şi este arestat de N.K.V.D. şi dus în URSS. Apoi este adus în România.
A decedat în 1956 la închisoarea Văcăreşti din Bucureşti.
Omul care avea în patrimoniul său distincţii şi ruseşti şi româneşti ordinele Sf. Vladimir, Sf. Gheorghe (ruseşti), Meritul Cultural, Ferdinand în grad de Comandor, Coroana României, Steaua României în grad de Ofiţer, Medalia Aviatica) a dispărut de pe firmamentul istoriei ca un anonim.
Prin intermediul Ninei Bogos-Manuilă am vrut să intru în legătură cu unicul moştenitor al lui Vladimir Cristi, fiul Alexandru, care locuia la Bucureşti, dar care din cauza bolii a refuzat să se ne întâlnim. De fapt, îi evită pe toţi, cu excepţia vechilor colegi de liceu şi de facultate. În felul acesta, anul 1994 nu mi-a permis să aflu nimic nou din biografia tatălui. La Cimitirul Central din Chişinău, pe una din aleile laterale sunt cinci morminte ale familiei Cristi. În Basarabia ele au rămas ca mărturii ale destinului tragic al neamului nostru. De fapt, istoria păstrează doar informaţiile de care are strictă nevoie, restul încredinţează fără regrete anonimatului...

Colesnic, Iurie. Basarabia necunoscută. – Ch., 2005. – P. 66-75.
http://chisinaul.blogspot.com/2011/02/v ... aului.html


Для просмотра вложений в этом сообщении вы должны быть зарегистрированным пользователем. Пожалуйста, войдите или зарегистрируйтесь. Регистрация займёт несколько минут.


Вернуться к началу
 Профиль  
 
 Заголовок сообщения: Re: Владимир Кристи
СообщениеДобавлено: 13 окт 2013, 17:10 
Не в сети
Администратор
Администратор
Аватара пользователя

Зарегистрирован: 07 мар 2008, 11:55
Сообщения: 12069
Откуда: Кишиневъ
Figuri contemporane din Basarabia (1939 г).
Статья о Владимире Кристи.


Для просмотра вложений в этом сообщении вы должны быть зарегистрированным пользователем. Пожалуйста, войдите или зарегистрируйтесь. Регистрация займёт несколько минут.


Вернуться к началу
 Профиль  
 
Показать сообщения за:  Поле сортировки  
Начать новую тему Ответить на тему  [ Сообщений: 4 ] 


Кто сейчас на конференции

Сейчас этот форум просматривают: нет зарегистрированных пользователей и гости: 1


Вы не можете начинать темы
Вы не можете отвечать на сообщения
Вы не можете редактировать свои сообщения
Вы не можете удалять свои сообщения
Вы не можете добавлять вложения

Найти:
Перейти:  


Powered by phpBB® Forum Software © phpBB Group
Русская поддержка phpBB